Dupa ce Leonardo da Vinci a imortalizat pe pânza celebrul zâmbet al Mona Lisei, diversi artisti au incercat sa reproduca lucrarea sa. Unii au reusit sa faca acest lucru folosind cele mai interesante modalitati.
In 1997, pe fondul unei expozitii japoneze intitulate „mâncarea in arta“, Tadhiko Okawa a facut celebrul portret numai din pâine prajita. Initial, „lucrarea“ a fost gravata pe o foita metalica, apoi fiecare sectiune a fost transferata pe o felie de pâine care, la rândul sau, a fost prajita cu ajutorul unui aparat. „Opera de arta“ a fost asamblata apoi din 1.426 de felii de pâine prajita.
Marcel Dechamp, un artist Dada convins, a pictat propria versiune a portretului Mona Lisei in 1919, „impodobind-o“ cu o mustata si un titlu – „L.H.O.O.Q.“. Dechamp, de origine franceza, a dorit sa faca o gluma in acest fel, dedicata cunoscatorilor de limba franceza. Din punct de vedere fonetic, grupul de litere are o rezonanta nu tocmai decenta, care nu poate fi reprodusa.
Eduardo de Valfierno a reusit sa realizeze cele mai faimoase reproduceri ale tabloului. In 1911, el le-a imprastiat in diferite locatii din lume. Apoi l-a angajat pe dulgherul Vincenzo Peruggia sa fure tabloul din muzeu. Faimosul portret a fost pastrat intr-un loc secret timp de aproape doi ani. O data ce „Mona Lisa“ a disparut din Muzeul Luvru, Valfierno a putut sa-si vânda linistit falsurile. Nici macar nu s-a obosit sa ia legatura cu Peruggia, pentru a afla ce facuse acesta cu tabloul original. Abia peste doi ani, dulgherul a fost prins de politie in timp ce incerca sa vânda capodopera lui Da Vinci.
